Bunatati de Pasti


Pastele a venit mai tarziu anul asta, dar cu toate astea abia am reusit sa fac curatenia generala. Am muncit din greu sa-mi curat gradina si casa, ca sa pot sa ma ocup linistita de mancare in zilele dinaintea Pastelui.
Cum e obiceiul, am inrosit ouale in Joia Mare. Anul asta le-am inrosit de-adevaratelea, pentru ca am facut doar rosii si nu alte culori, ca in alti ani.
Acum e foarte simplu sa vopsesti ouale de Pasti, doar le fierbi atat cat sa fie tari, apoi urmezi instructiunile de pe plicul de vopsea : le pui in apa fiarta cu vopseaua, le tii 5 minute si gata! Folosesc vopseaua pentru oua de la Dr. Oetker, care mi se pare usor de folosit, in sensul ca nu se mai fierb ouale in vopsea, ca altadata. Imi amintesc ca pastram cutiile mari de conserve de la mazare sau bulion, pentru ca se puteau pune pe foc, unde tineam ouale pana ce se colorau, cateva minute. De fapt, nu era rau, pentru ca apoi aruncam cutiile si gata, nu mai spalam de vopsea castronul, cum fac acum.


Eu am o lingura cu gauri, speciala pentru oua fierte, cu care scot ouale din apa si apoi le pun in vopsea. Le scot din vopsea dupa ce stau vreo 3-4 minute, cat scrie pe plic, adica atunci cand sunt colorate.


Le scot apoi pe un servetel, ca sa se usuce.



Le ung cu un servetel imbibat in untura sau in ulei, ca sa fie lucioase si le asez intr-un cosulet de nuiele, pe care il pastrez special pentru ouale de Pasti.



Aveam obiceiul de a face cozonacii in Vinerea Mare, dar dupa ce am aflat ca e mare pacat sa faci vreo treaba in aceasta zi, in care a murit Iisus, am renuntat sa mai fac ceva, mai ales sa coc cozonacii. Dar pentru ca de curand am auzit un preot spunand ca nu e pacat sa faci cozonacii vinerea (sau sa coci ceva) am revenit la programul de dinainte si  fac cozonacii de vineri.
Daca lucrez si nu am timp prea mult, cumpar 2 cozonaci si gata.
Am facut mereu cozonaci dupa reteta unei prietene care e experta in facut cozonaci. Am reteta de multi ani si am facut-o de multe ori, dar nu regulat. Am facut din nou cozonaci Craciunul trecut, dupa cativa ani in care nu mai facusem deloc, ci doar am cumparat de la magazin.  Pentru ca am avut cateva mici "scapari"- ca sa nu spun ca am imbatranit si am inceput sa uit! - i-am dat telefon prietenei mele si am rugat-o sa imi mai spuna inca o data reteta si secretele ei. Desi i-am framantat de mana, intocmai cum mi-a spus, ai mei nu au iesit ca ai ei, dar totusi sunt foarte buni. Le lipseste insa textura specifica, care face ca atunci cand ii rupi, sa se rupa in fasii. Se vede ca imi lipseste experienta!


Cozonac moldovenesc

Ingrediente pentru 2 cozonaci 

- 1 kg faina
- 1/2 l lapte
- 300g zahar
- 6 galbenusuri
- 1 varf de cutit sare
- 100g unt 85% grasime
- 100ml ulei de floarea-soarelui
- 60g drojdie proaspata
- 4 zahar vanilat
- coaja rasa de la o lamaie mare
- 50g de stafide
- 2 lingurite de esenta de rom
- 3-4 bucatele de rahat de diferite culori

Mi-am pregatit din timp tot ce am nevoie, ca sa le am la indemana. Am cernut faina in castronul mare in care urma sa framant cozonacul. Prietena mea mi-a dezvaluit cateva secrete ca sa imi iasa bine cozonacii.

1. In timp ce cern faina, trebuie sa mai dau inca o data prin ciur faina deja cernuta din castron.  Pe masura ce am cernut-o, am luat cu mana faina deja cernuta si am mai dat-o inca o data prin ciur, si tot asa.
2. Un alt secret este felul in care pui zaharul. Trebuie pus jumatate in lapte si jumatate amestecat cu galbenusurile, pana ce se albesc. Presari inca o mana de zahar peste foaia de cozonac inainte de a pune umplutura.
3. Ouale trebuie scoase din timp afara din frigider ca sa fie calde, la temperatura camerei.
4. Esenta de rom e bine sa fie pusa peste stafide, si nu in cozonac. Eu le-am pus de seara, pentru ca stafidele sa aiba timp sa se umfle si sa se imbibe bine.


5. Am ras coaja de lamaie (dar numai partea galbena, nu si partea alba de sub ea pentru ca aceea e amara) pe razatoarea speciala, folosind o hartie de copt pe care am pus-o deasupra razatoarei. In acest fel razatura nu ramane printre gauri, ci pe hartie si pot sa o iau usor cu un cutit.


6. Am topit untul cu cateva ore inainte, intr-o craticioara, l-am lasat sa se raceasca, apoi l-am pus iar in frigider pentru a se intari la loc.


L-am scos apoi si am taiat pe mijloc cu un cutit; am scos cele 2 bucati intarite si am scurs apa care a ramas in craticioara. Daca am luat un unt mai bun, adica President, am constatat ca nu are apa deloc!


Am lasat untul afara pana ce i-a venit randul sa il incalzesc impreuna cu uleiul, pentru a-l pune in cozonac.
7. Alt secret e ca nu ai voie sa deschizi cuptorul timp de 20 minute de cand ai bagat cozonacul.

Odata toate pregatite, m-am apucat sa fac maiaua. Am fiert 200 ml din laptele masurat deja si l-am turnat intr-un castron peste 4 linguri de faina (100g) luate din cea deja cernuta. Am amestecat bine cu o lingura de lemn, pana s-a mai racorit, cat sa pot sa tin mana.


Apoi am frecat drojdia cu o lingura de zahar pana s-a lichefiat(adica s-a facut lichida), apoi am turnat-o peste faina oparita cu lapte si am amestecat bine, formand maiaua.





Am presarat putina faina deasupra, casa nu se lipeasca maiaua de servet cand va creste.


Am acoperit castronul cu o panza alba curata si am lasat maiaua sa creasca intr-un loc cald, cam 10 minute.
Intre timp am pregatit galbenusurile pe care le-am frecat cu jumatate din zaharul ramas si cu sarea, pana ce s-au albit. Eu le-am pus in robot, ca sa mai economisesc timp si efort, ca doar de-aia am robotul de bucatarie!


Restul de zahar si zaharul vanilat le-am amestecat cu laptele ramas pe foc, cat sa fie putin caldut.


La fel am amestecat si incalzit si untul cu uleiul, atat cat sa fie caldute.
Cand am vazut ca a crescut maiaua, am pus-o peste faina in castron(sau in lighean), apoi am pus coaja de lamaie si laptele cu zaharul.



Am turnat galbenusurile cate putin, pana ce s-au incorporat toate. Am framantat cu mana (nu cu robotul, ca de obicei) de jos in sus, impingand aluatul in jos. M-a ajutat si sotul meu, care l-a framantat si l-a batut cam o jumatate de ora, in timp ce eu turnam uleiul cu untul, cate putin.


Am adaugat stafidele la sfarsit, dupa care am lasat aluatul sa creasca vreo 2 ore la cald intr-o incapere in care sa nu se deschida usa sau geamul in tot acest timp.


In timpul asta am taiat rahatul fasii cam cat degetul de groase si le-am dat prin faina.


De aici a fost simplu, am impartit aluatul in 2, l-am pus pe masa presarata cu faina, l-am intins cu mana cat sa formez un dreptunghi  cu grosimea foii cam de 1 cm. Am presarat cam 2 linguri de zahar uniform, pe toata suprafata.



Am pus fasiile de rahat alternativ pe foaia de aluat, apoi l-am rulat si l-am pus in forma unsa cu unt (merge si cu ulei).



Am cumparat tavi de teflon care sunt excelente, nu se lipeste cozonacul de ele si sunt usor de spalat. Am lasat cozonacul sa mai creasca inca o jumatate de ora, in timp ce se incalzea cuptorul la foc potrivit 180C. I-am uns cu galbenus de ou (merge si cu albus), am presarat zahar tos deasupra, apoi i-am bagat la cuptor la foc potrivit 180C, pentru 40 minute.



 

Cand am vazut ca erau bine rumeniti, am incercat cu o scobitoare bagata drept in mijlocul cozonacului. A iesit curata, deci erau copti, asa ca am scos afara cozonacii.
I-am scos din forma si i-am asezat pe o parte sa se raceasca. Dupa catva timp, i-am intors sa stea drept, si apoi pe cealalta parte, ca sa nu se umezeasca. Ideal era sa am un gratar pe care sa-i pun imediat ce i-am scos din forma. Dar a fost bine si asa, s-au racit bine si au fost deliciosi!


Am repetat reteta, de data asta insa am facut un cozonac cu cacao, iar aluatul l-am framantat la robot. A iesit foarte bun si de data asta. Am rasucit aluatul ca sa aiba o forma mai frumoasa.


Umplutura de cacao se poate face si simpla, doar praf de cacao si zahar presarate pe aluat inainte de a-l rula, dar eu am amestecat cam 4 linguri de zahar cu 2 de cacao si un ou. Cred ca a fost prea multa umplutura pentru ca a iesit pe-afara, dar gustul era minunat.


Sambata Mare este de obicei ziua in care gatesc toate preparatele din miel : ciorba de oase, friptura si drobul.
Intai fac ciorba, care e foarte simpla.


Ciorba de miel

Ingrediente pentru o oala de 6 litri

- oase de sira de miel
- 2 morcovi
- 1 patrunjel
- 1 telina mica
- 2 cepe uscate
- frunze de la 2 legaturi de ceapa verde
- 2 linguri de orez
- 1 l bors proaspat
- 1 ou
- 1 legatura de leustean

Pun oasele la fiert intr-o oala de 6 litri apa rece.



Cand fierbe apa, iau spuma si adaug legumele tocate marunt in bolul robotului de bucatarie, apoi orezul ales si spalat. Pun si sare.

 

 

Las sa dea in clocot, apoi dau focul la mic si las ciorba sa fiarba cu capacul pus peste oala, pana cand se umfla bine orezul. Apoi adaug frunzele de ceapa tocate marunt si mai las 5 minute sa fiarba.


Adaug borsul si dau focul mai mare sa dea ciorba in clocot, apoi inchid focul si adaug galbenusul de la ou amestecat cu putina apa, sa se desfaca. Atentie : nu se pune galbenusul cand fierbe ciorba! Dupa ce sting focul, pun si leusteanul tocat.

 

In timp ce fierbe ciorba, pregatesc drobul.

Drob de miel

Ingrediente pentru o tava dreptunghiulara de 40/20 cm

- organele de la un miel : inima, ficat, rinichi, plamani, momite(daca e mascul) si prapurele
- 1 ceapa mica uscata
- 4 legaturi ceapa verde
- 2 legaturi patrunjel
- 2 legaturi marar
- 6-7 oua
- 2 linguri smantana
- sare, piper
- ulei sau unt pentru uns tava

Curat bine rinichii de grasimea din mijloc, inima de cheagurile de sange. Spal toate organele cu apa rece, apoi le tai bucati si le pun intr-o tigaie cu putin ulei, sa se inabuse la foc potrivit.


 Mai amestec din cand in cand  si apoi adaug o ceapa mica uscata, tocata marunt.


Cand se evapora zeama de la carne din tigaie, o iau de pe foc si dau totul prin masina de tocat.



Adaug ouale, smantana, ceapa verde  taiata marunt si verdeata tocata, sare si piper dupa gust.



Amestec totul bine si pun umplutura in tava unsa cu unt si tapetata cu prapurul scurs bine de apa si intins bine in tava.


Daca am mai mult timp, fierb cateva oua, le curat de coaja si le pun in drob pentru decor.


Acopar umplutura cu prapurul si dau la cuptor la foc potrivit timp de 40 minute, pana se rumeneste.




Tai drobul dupa cateva ore, abia dupa ce s-a racit complet.


Imi place sa decorez farfuria cu bunatatile de Pasti ca sa arate festiv, pentru asa o sarbatoare importanta.


In timp ce se coace drobul pregatesc  pulpele de miel pentru friptura.


Friptura de miel

Ingrediente pentru 2-3 pulpe de miel (cate intra in tava)
- 2-3 catei de usturoi
- 1 lingurita de sare
- 1 varf de cutit de cimbru macinat

Eu fac atata friptura cata am nevoie, in functie de cati vom fi la masa de Pasti.
Spal bine pulpele si le curat de orice fir de par, apoi curat cativa catei de usturoi.


Fac cateva gauri cu un cutit ascutit in diferite locuri in pulpa si introduc bucati de usturoi in gauri, ca sa-i dea gust bun si sa ii ia din mirosul de oaie.






Presar sare si putin cimbru deasupra pulpelor si le bag la cuptor la foc mare de 240 C pentru 10 minute, apoi las focul mic la 150 C si pun putina apa in tava. Din cand in cand, pun putin zeama din tava pe friptura cu o lingura.
Cand este rumenita bine si intra furculita bine in carne fara sa iasa zeama prin gauri, friptura de miel este gata.


Numai bine ca sa am timp sa ma pregatesc sa mergem la biserica pentru slujba de Inviere.
Dupa slujba, venim acasa cu Lumina Sfanta si punem masa casa gustam din bucatele de Pasti. Dar intai tamaiez totul in casa si toate felurile de mancare pe care le-am gatit, apoi ne inchinam si putem sa mancam linistiti, cu Lumina Invierii arzand in candela pe masa.


A doua zi mergem la slujba care e la ora pranzului, apoi venim acasa si mancam micul dejun de Pasti, care e mai mult un brunch, adica ceva amestecat intre micul dejun si pranz. Ciocnim oua si mancam drob, branza, pasca si cozonac.



Decorez masa, dar si intreaga casa cu decoratiuni de Pasti, oua, iepurasi si puisori.




Nu uit sa asez si cele 3 oua incondeiate pe care le am peste ouale vopsite si, binainteles, lumanarile in forma de ou.





La masa de pranz mancam ciorba de miel si friptura cu piure si salata verde, ridichi, eventual castraveti si ceapa verde.

 

Cristos A-nviat! Paste Fericit tuturor!

Comentarii

Postări populare