Dulceata de cirese albe



A trecut ceva vreme de cand n-am mai mancat dulceata de cirese albe, asa ca atunci cand am vazut cirese albe pe o taraba, m-am gandit ca n-ar fi rau sa fac cateva borcane de dulceata.
Ca si la dulceata de visine (ca de altfel la orice alta dulceata) se socoteste cate o farfurie plina cu varf de cirese curatate de samburi la un kilogram de zahar. Mi-a mai trebuit si o lamaie potrivita, pentru zeama.
Am facut dulceata din 3,5 kg de cirese albe, adica 3 farfurii adanci pline cu cirese curatate de samburi si 3 kg de zahar.


Am curatat ciresele de samburi si le-am pus intr-o cratita mai mare, pe masura ce am umplut cate o farfurie. Apoi am pus deasupra cireselor 1 kg de zahar si tot asa, pana cand am pus toate ciresele si cele 3 kg de zahar. Am mai pastrat cateva cirese si pentru mancat asa, crude.


Am lasat cratita in frigider pana a doua zi, ca sa isi lase ciresele zeama si sa se inmoaie zaharul.


Le-am pus pe foc mic a doua zi (spre seara, ca sa nu fie prea cald cu focul aprins), pana cand s-a topit zaharul, apoi am dat la foc potrivit spre mare, atat cat sa nu se umfle prea tare si sa dea in foc.
Ca la orice dulceata sau gem, am stat pe langa cratita pana cand a fost gata, luand spuma de cate ori a fost nevoie. Am facut mereu testul cu picatura de dulceata pe farfurie, pana cand am vazut ca picatura nu se mai imprastie, ci sta intreaga pe farfurie, ceea ce inseamna ca dulceata e destul de legata. Atunci a fost momentul cand nu a mai facut spuma si ciresele au inceput sa cada la fund, dulceata fiind aproape gata. Am pus zeama de la lamaie in dulceata, am mai lasat-o sa dea cateva clocote si am oprit focul. Dulceata a fost gata dupa o ora si jumatate de fiert.
Apoi am acoperit cratita cu un servet umed, pe care l-am strans bine pe sub toartele cratitei, ca sa stea fix si foarte bine strans. Servetul umed impiedica dulceata sa faca o pojghita deasupra. Am pregatit borcanele, pe care le-am spalat si le-am sterilizat la foc mic in cuptor, timp de 5 minute, apoi le-am lasat acolo sa se raceasca.
Am lasat dulceata asa pana a doua zi, cand s-a racit si am putut sa o pun in borcane, fara ca ciresele sa se ridice deasupra - cum ar fi facut daca as fi pus dulceata calda in borcane.


Nu m-am putut abtine si am gustat o lingurita de dulceata si cu un pahar de apa rece - este delicioasa!


Pofta buna!

Comentarii

Postări populare